totul e in transformare

... nimic nu se pierde, totul se transforma. Azi incepe restul vietii mele. O multime de lucruri de pus la punct. Zilele trecute s-a intamplat pentru prima oara in existenta mea sa ma gandesc daca optiunea de a imi lua viata e una constructiva in termenii in care cei pe care ii iubesc le-ar fi mai bine asa... E complicat de explicat ce inseamna pentru cineva construit ca mine sa apara un astfel de gand, fie el si la nivel de ... luminita slaba undeva in negurile gandurilor. Evident ca nu e cazul. Dar am evaluat si posibilitatea asta. Ceea ce echivaleaza cu un cutremur de 10 grade pe scara Richter pentru mine. Si ceea ce presupune ca se schimba si relieful ...

nimic despre nimic

Violeta, Dana, Letitia, Roxana, Andreea, Iolanda, Izabela, Anda, Nicoleta, Claudia, Ela, Ama, Ramona, Sofia, Mihaela, Elena si alte cateva ale caror nume nici macar nu mi le mai amintesc ....versus Ima, Cristina, Doina, Anca, Alina, Marlene, Oana, Raluca, Kami, Gabriela si alte cateva ... care acum nu-mi rasar in minte. Ceea ce presupune ca nici nu ar trebui sa-mi amintesc de ele atata vreme cat nu au lasat o urma suficient de pregnanta pe cortexul meu. Evident, prima categorie e ceva mai larga dupa cum bag de seama. Iar prima categorie, culmea, e legata de lumea virtuala. Pentru ca sunt femei pe care le-am cunoscut acolo. In trecere sau stationate acolo. Cum au fost de altfel si in viata mea: in trecere sau facand cate o halta. Uneori de o saptamana alteori de mai bine de zece ani. Daca-m face o extractie a esentei fiecare din ele si-a pus intr-un fel sau altul amprenta pe cel care sunt astazi. Cu toate astea doar cateva dintre ele ... au insemnat cu adevarat ceva. Hai sa le luam pe rand ...sa vedem cat si cum.

Anca ...iubirea de la 14 ani care mi-a ramas intiparita pe cortex. Maritata acum cu un dentist undeva la NYC

Alina ... iubirea mea adolescentina ... o femeie mai mult decat frumoasa... medic acum, maritata cu un italian care infloreste in real estate

Violeta.... zece mii de mile si un ocean trecut doar sa o vad ; motivul esecului casniciei mele ; fericita cu sotul si copilul care a fost conceput la 3 luni de la plecarea mea din Canada

Cristina...o relatie de mai bine de zece ani...un bilet de loterie tras dupa 3 zile petrecute la mare...2 copii

Letitia... probabil femeia care s-a potrivit cel mai bine cu mine si cu sufletul meu. mostenitoarea unei vechi familii si a unei averi fabuloase ... pacat ca nu s-a potrivit si cu viziunile mele despre viata si ceea ce inseamna ea

Iolanda .... hm... cea mai mare teapa a vietii mele ...din care totusi a rezultat o minunata fetita cu o mama peste care as da cu masina pe strada

Claudia ... cea mai ciudata relatie a mea ... a durat mai bine de 5 ani ... chintesenta a ceea ce inseamna agonie si extaz. nici o potrivire conceptuala...si totusi cea mai completa femeie pe care-am cunoscut-o. si cea mai frumoasa...si una din cele mai destepte, culte si independente.... ar fi fost sansa vietii mele ca ea sa fi fost mai putin individualista si mai putin rea. nu are nici o vina esentiala. asa a fost crescuta si asa s-a dezvoltat. dar de fiecare data cand imi pun problema asta imi amintesc de o discutie pe care am avut-o cu letitia pe un debarcader, undeva pe plaja din barcelona cand imi spunea : "tu vei putea alege o femeie urata sau o femeie proasta, o femeie saraca sau nebuna ... esti previzibil de imprevizibil. nu vei putea niciodata trai insa cu o femeie rea". de ai vedea acum letishor cata rautate am reusit sa suport! lasand, e adevarat, sa moara incet iubirea mea pentru claudia in strafundurile mele. din pacate.

total ? 3 copii si niste ani irositi din viata mea ... sau castigati in termeni de experiente. dreaq stie.
unde a inceput si unde se va termina ?

Faustul de la Sibiu

Drumul spre Sibiu nici macar nu a fost atat de greu precum ma asteptam. Intodeauna mi-a placut vara si verdele crud care-o defineste. Faust se joaca la Sibiu, intr-o hala industriala dezafectata de 7 ani. Ani in care a luat nenumarate premii. Purcarete a reusit inca o data sa dea lovitura. De fapt a dat-o de mult. Acum doar culege laurii. Ghinionul demersului nostru a fost ca vazusem deja piesa "Furtuna" pe care a montat-o la Craiova. Mare dezamagire prin urmare. Practic Purcarete si-a adunat frumusel ideiile din Faustul de la Sibiu si le-a transpus la Craiova in Furtuna. Multa hartie pe scena, acelasi dulap, aceasi tipologie de facepainting a actorilor. Dincolo de ceea ce ma seaca pe mine in Romania in domeniul cultural : arta de dragul artei, dus la extrem. Nu jucam de fapt pentru public ci pentru ca elita sa aprecieze arta noastra. E marele of al artistilor romani. Indiferent ca e vorba de actori, de regizori, de scenaristi sau pur si simplu de producatori. In mai bine de 20 de ani care-au trecut  am vazut vreo 5 sau 6 filme bune, in care oamenii au reusit sa sparga tiparele : "Eu cand vreau sa fluier, fluier", "Loverboy", "Concertul", "California Dream", "Dupa dealuri", si "Pozitia copilului". Al dreaq de subtire daca e sa fiu extrem de sincer si daca e sa iau in considerare potentialul urias al actorilor romani. Faust e o explozie de energie si intr-adevar o punere in scena plina de artificii si simboluri. Totul e sa fi citit Faust inainte. Altfel nu ai nici o sansa. Din nou elitismul bate-l vina. Da, merita vazuta. Asta fara indoiala. In acelasi timp inca o dezamagire legata de Purcarete. Pana la urma, desi isi doreste sa nu fie comercial sfarseste prin a face arta de dragul artei intr-un mod elitist gasind insa subterfugiile pentru a produce bani si in lipsa ideilor .... Jos palaria insa in fata lui Ilie Gheorghe si mai ales in fata Ofeliei Popii. Excelent joc. Chiar si dupa 7 ani.

Prietenie

Suntem cativa. Cred ca i-as putea numara pe degetele de la maini. Ia sa-i numar : 1...2...3...4...nu, mint, sunt mai multi decat atat. Probabil vreo 15-16. Ne cunoastem de 15-20 de ani. Uneori si mai mult....In sensul in care unii dintre noi ne cunoastem de mai bine de 25 de ani! Uneori, destul de des de fapt - asta ca sa nu zic in fiecare zi caci nu e chiar in fiecare zi - cativa dintre noi se aduna la pranz. Plecam de la birou, mancam, uneori vreo ora, apoi purcedem fiecare pe calea noastra inapoi catre treburile proprii. E o legatura ciudata. Suntem prieteni dar fara a fi neaparat legati de afinitati comune. Doar intamplarile si timpurile ne-au adus impreuna. Si ne-au pastrat asa. Ne vedem des, tot asa cum se intampla ca vreunul dintre noi sa dispara din peisaj o multime de vreme. Apoi revine si se reintegreaza de parca nu ar fi fost niciodata plecat. Fiecare e de pe alta campie : real estate, advertising, lifturi, servicii diverse, productie industriala, taximetrie, restaurante, cluburi, gunoi, asigurari, servicii medicale, editura. In esenta nimic in comun. Poate cu exceptia indelungatului timp de cand ne cunoastem si-a miilor de povesti care s-au tesut in timpul asta.... si cu exceptia lumii. E ciudata lumea noastra. Dar abia acum am realizat asta. Uitandu-ma la ultimii ani din viata mea. Am cunoscut lumi despre care credeam ca exista doar in carti sau pe care, voit in cea mai mare parte, le ignoram cu desavarsire. Ei bine, am realizat intr-un final ca lumea noastra e eminamente diferita. Incepand cu valorile si terminand cu filozofia de viata. E o lume in care nu poti intra doar pentru ca ai facut bani. Pentru ca toti am facut si nu prea reprezinta un criteriu. Nu poti exista insa nici daca nu ai bani. Pentru ca pur si simplu nu ai reusi sa tii pasul. Dar de obicei e o lume a celor puternici... fara a parea asa. Prea complicat de explicat acum. Cert e faptul ca am inteles inca o data ca prietenia e o chestie care tine de timp dar nu de timpuri.

15 ani !

nu am mai scris demult. ieri am scos "efectele personale" din demisolul primei cladiri pe care-am construit-o. se intampla in 2002. au trecut 11 ani de atunci. o cladire de 6 nivele in care-am trait si in care mai bine de zece ani mi-am desfasurat activitatea. birouri, oameni, zbateri, carti, literatura, proiecte, viata, iubiri, tristeti, copii, afaceri, falimente, bani, fundatii, lifturi, publicitate, vanzari, marketing... tot a vazut cladirea asta. am mai construit intre timp aproape 10.000 mp. tot asa, intre timp am mai produs si am mai pierdut vreo 10 milioane de euro in vreo zece domenii de activitate. am schimbat un intreg sistem medical in Romania ca vreo douazeci de mii de copii sa aiba o sansa la o viata normala, am scris carti, am ridicat firme, am dat faliment, am divortat, am facut copii, am pus pe piata branduri care inca rezista ... am devenit o legenda. s-au scris articole de ziar si carti despre mine sau despre lucrurile pe care le-am facut. iar astazi stau si privesc fara manie inapoi. astazi sunt un personaj de 42 de ani care le-a facut aproape pe toate. si care tot astazi trebuie sa priveasca analitic prezentul. prezentul care-mi spune ca am 42 de ani, ca am pierdut absolut tot, ca inca am vreo 300 mii euro datorii la banci si ca sunt posesorul a 3 copii cu doua mame diferite. imi vine sa rad. acum vreo 6-7 ani nu ma hotaram daca sa-mi cumpar insula in pacific sau avion personal si acum dau din colt in colt la sfarsitul cate unei luni, cand vin facturile. criza asta a fost un seism pentru multi. unii au rezistat, altii nu. eu am facut parte din ultima categorie. totul s-a prabusit ca un castel de carti de joc. doar faptul ca-s mai inteligent decat majoritatea lumii a facut ca lucrurile sa nu se prabuseasca brusc iar eu sa reusesc sa trag de ele inca vreo cativa ani buni. ziua de ieri insa mi-a aratat ca pana la urma istoria se scrie de catre invingatori la fel cum fotbalul se joaca pe goluri. impresia artistica conteaza doar pentru acel scurt si unic moment de glorie. frumos dar la fel de ineficient pentru invinsi. in urmatoarele trei luni probabil ca voi fi la final : voi fi cu toate acareturile vandute, cu datoriile achitate intr-o mare masura si cu un minus de vreo 200-300 mii de euro ramasi intr-un credit oarecare, la o banca oarecare. dupa aproape 15 ani de munca asta e tot ceea ce-mi ramane. un minus de cateva sute de mii de euro. destul de trist pe de-o parte. nici macar o casa a mea nu mi-a ramas sa reusesc sa-mi impac psihicul cumva. iar asta face si ea parte din ironia sortii. nicio casa desi am construit vreo 7 imobile. ceea ce-mi aminteste ca ultima oara cand am luat-o de-al capo, acum vreo 12 ani, in 2001, dupa ce-am pierdut vreun milion de dolari, plecam de la un minus de 30.000 de dolari. deh, m-am maturizat intre timp. cica pot mai mult. sau ma rog, probabil ca viata/karma/destinul imi mai da inca o incercare. sa vad cum e. de parca pana acum fusesem ferit de toate cele.

astea fiind spuse, abia astept sa inchid toate socotelile cu trecutul. prin urmare, hai sa facem niste bani si hai sa ne distram facand asta!